Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada 05 noiembrie – 09 decembrie 2018, va fi întreruptă circulația transportului pe str. 31 august 1989, în perimetrul străzilor Vasile Alecsandri – Armenească, în legătură cu îndeplinirea lucrărilor de reconstrucție a trei străzi din zona centrală a capitalei.
În perioada dată, circulația transportului public va fi următoarea.
Ruta de microbuz nr. 101 – de pe bd. Stefan cel Mare și Sfînt pe str. Alexei Şciusev, str. Bucureşti şi în continuare pe traseul stabilit.
Ruta de microbuz nr. 103 – de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt pe str. Alexei Şciusev, str. Bucureşti, str. Ciuflea, bd. Constantin Negruzzi şi în continuare pe traseul stabilit.
Ruta de microbuz nr. 114 – de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt pe str. Alexei Şciusev, str. Bucureşti, str. Vasile Alecsandri, str. Alexei Şciusev şi în continuare pe traseul stabilit.
Ruta de microbuz nr. 116 – de pe str. str. M. Eminescu pe str. București, str. Armenească și în continuare pe traseul stabilit.
Totodată, în perioada 05 noiembrie – 09 decembrie a.c., va fi întreruptă circulaţia transportului pe str. Tighina, porţiunea de drum cuprinsă între străzile Avram Iancu – Alexandru cel Bun, în legătură cu executarea lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apeduct și canalizare.
Aşadar, circulaţia transportului public urmează să fie schimbată astfel:
Ruta de microbuz nr. 157 – de pe bd. D. Cantemir pe str. Ismail.
Ruta de microbuz nr. 174 – de pe bd. D. Cantemir pe str. Ismail, str. Alexandru cel Bun şi în continuare pe traseul stabilit.
Concomitent, informăm că în perioada 05 noiembrie – 09 decembrie 2018, va fi sistat total traficul rutier pe str. Vlaicu Pârcălab, tronsonul 31 August 1989 – București.
Restricția de circulație este impusă de necesitatea executării lucrărilor de reabilitare a rețelelor orăşeneşti.
Şoferii autovehiculelor, care trec prin zonele indicate sînt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară.