Clădirea, a cărei adresă actuală este bulevardul Ștefan cel Mare168, cunoscută contemporanilor noștri drept clădirea Universității Tehnice, a fost construită pentru Camera Trezoreriei Basarabiei, cu alte cuvinte, pentru organismul care gestiona mijloacele financiare locale. Camera era responsabilă de impozite, impozitele directe destinate feudalilor sau statului, taxe vamale, venituri financiare, cheltuieli bugetare. Camera monitoriza schimbările în numărul populației basarabene, deoarece valoarea veniturilor la trezoreria imperială depindea de numărul de suflete care trăiau în provincie și de ceea ce făceau. Datorită acestui fapt, în fondul Camerei Trezoreriei Basarabene s-au păstrat așa-numitele documente cu privire la revizuire – documente privind recensământul populației cu statistici detaliate, care pînă acum prezintă interes istoric. Camera controla intrarea taxelor stabilite, neavând dreptul de a introduce taxe noi sau de a le anula pe cele existente – aceasta era prerogativa Ministerului de Finanțe al Imperiului. Aceasta gestiona cheltuiele provinciale, desfășura licitații, având dreptul de a le aproba pe acestea din urmă în valoare de până la 5.000 de ruble. Pe scurt, funcția acesteia a constat în contabilizarea unificată a
tuturor instituțiilor de stat din provincie. În fruntea camerei se afla un conducător, care dispunea de atribuții vaste – dispunea de putere unică în domeniul său și era considerat a treia persoană după importanță din provincie.
Arhitectura noii clădiri corespundea pe deplin scopului acesteia. Administrația pentru o instituție serioasă, care nu tolerează inexactitățile, accidentele și libertățile, a fost ridicată cu respectarea simetriei stricte; toate proporțiile fiind verificate, detaliile ordonate erau convenite. Imitația epocii renașterii a fost urmărită în stilul eclectic al acestei clădiri cu două nivele, situată pe o jumătate de cartier.
Acum clădirea este cu trei niveluri (suplimentar nivelul demisolului). Când însă au suplinit
clădirea cu al treilea nivel, prelungind coloanele de deasupra copertinei de intrare ca și cum
aceasta era ideea arhitecturală originală, păstrând armonia creată de autor? În timp de război, clădirea a fost grav avariată și a fost supusă unei reconstrucții amănunțite, la
fel ca și întregul bulevard central al Chișinăului la sfârșitul anilor 1940 – începutul anilor 1950.
Majoritatea clădirilor de pe aceste străzi au fost reconstruite. Doar câteva, care s-au păstrat
parțial, au fost restaurate. Unul dintre arhitecții implicați în reconstrucție a fost Etti-Rosa Spirer. Născută la Galați, în anul 1925 a absolvit Școala Superioară de Arhitectură din București, iar din anul 1932 a lucrat în calitate de arhitect la Bălți. Acolo a realizat mai multe proiecte în stil modern și a supravegheat reconstrucția conacului pentru prefectura județului, completându-l cu al doilea nivel și efectuând alte reconstrucții. Așa că a avut experiență în reconstrucția și extinderea clădirilor. După evacuare, din 1944, Etti-Rosa Spirer a locuit și a activat la Chișinău. I-au fost încredințate restaurarea mai multor clădiri dintre care hotelul Швейцарская amplasat pe bulevardul central (actual biblioteca B. P. Hașdeu) și Camera Trezoreriei.
Reconstrucția sub conducerea ei a fost realizată între anii 1946-1948. În acel timp a și apărut al treilea nivel, iar în decorul clădirii – simboluri sovietice. Din anul 1964, când Institutul Politehnic a fost fondat pe baza mai multor facultăți ale Universității de Stat, această clădire a devenit clădirea principală a noii universități. De atunci, nu s-a schimbat, cu excepția vopsirii fațadei și a eliminării elementelor de decor cu o încărcătură ideologică.
Construită în locul Gimnaziului Clasic de băieți nr. 2, clădirea Comitetului
Securității de Stat (în prezent SIS) în linii generale se aseamănă după configurație cu clădirea precedentă, în așa fel încât înfățișarea cartierului cuprins între străzile Moghilev și Nemetski (Petru Movilă și Serghei Lazo), care începe cu Catedrala „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului și se termină cu blocul Universității Tehnice, este comparabilă cu aspectul său de acum un secol.
