La Centrul „Covid” de la Moldexpo și spitalul „Sfânta Treime” au fost activate 110 locuri noi pentru bolnavii de Covid

0
411

Primăria Chișinău informează despre reactivarea a încă 30 de paturi pentru pacienți COVID la spitalul clinic municipal „Sfânta Treime” și 80 de locuri la Centrul „COVID Chișinău” de la Moldexpo.

De asemenea, la Centrul „COVID -19 Chișinău” de la Moldexpo, va fi activat al treilea pavilion, cu 80 de paturi, unde vor fi selectați pacienţii suspecţi la coronavirus.

Se mai precizează că spațiile celorlalte două pavilioane deja funcţionale, vor fi transformate în zone de staţionar, pentru tratarea bolnavilor confirmaţi pozitiv.

Decizia de suplinire a numărului de paturi pentru pacienții diagnosticați cu COVID-19, în instituțiile strategice din capitală, a fost luată după ce în ultimele săptămâni situaţia privind infectările s-a agravat şi, respectiv, a reapărut problema insuficienței locurilor în spitale.

Mesajul autorităților către cetățenii din municipiu este să ajute sistemul medical să salveze vieți și să nu extenueze personalul medical.

În caz de simptome, cetățenii sunt rugați să contacteze medicul de familie sau să sune la „112”.

jurnal.md

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.