În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat două cazuri de escrocherie telefonică. Un alt caz, comis mai demult, a fost raportat abia acum de victimă. Prejudiciul total depășește 1,8 milioane de lei.
Unul dintre cazuri s-a produs în Chișinău, între 26 octombrie și 3 noiembrie. O femeie de 54 de ani a fost sunată de persoane necunoscute, care i-au spus că verifică niște transferuri suspecte din contul ei bancar. Sub acest pretext, ea a transmis printr-un curier, în trei tranșe, peste 990.000 de lei. Pentru a aduna suma, victima a împrumutat bani de la vecini și rude și a contractat un credit bancar.
Datorită vigilenței cetățenilor, alte 65 de tentative de escrocherie au fost dejucate.
Poliția îndeamnă cetățenii să nu ofere datele bancare, codurile de acces sau informațiile personale unor persoane necunoscute. Oamenii sunt rugați, de asemenea, să nu transmită bani la solicitarea unor presupuși reprezentanți ai băncilor sau ai instituțiilor de stat.










