Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit, în după-amiaza zilei de 2 septembrie 2026, pentru deblocarea unei fetițe în vârstă de 2 ani și jumătate, rămasă singură într-un apartament de pe bd. Mircea cel Bătrân, nr. 35 B, din sectorul Ciocana al capitalei.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:38.

Potrivit informațiilor preliminare, mama copilului a ieșit pentru scurt timp din apartament, situat la etajul 5, iar ușa s-a blocat. Astfel, fetița a rămas singură în locuință.

La fața locului a ajuns imediat o echipă de salvatori, care a constatat că ferestrele apartamentului erau deschise, iar copila, rămasă singură în locuință, era expusă riscului de a se apropia de geam și de a cădea de la înălțime.

Pe parcursul intervenției, salvatorii au comunicat permanent cu fetița, pentru a o liniști. Angajații IGSU au pătruns în apartament prin fereastră și au deschis ușa din interior. După ce ușa a fost deblocată, fetița a fost preluată în siguranță de mama sa.

Recomandările IGSU

În urma acestui caz, IGSU reamintește părinților și persoanelor care au în grijă copii mici să nu-i lase nesupravegheați în locuință, nici pentru perioade scurte de timp.

Pentru prevenirea accidentelor, instituția îndeamnă părinții:

  • să nu lase copiii singuri în locuință;
  • să mențină ferestrele închise și securizate;
  • să nu amplaseze mobilă sau alte obiecte în apropierea ferestrelor, pentru a împiedica accesul copiilor la acestea.

IGSU face un apel către adulți să manifeste maximă atenție față de copii, subliniind că o clipă de neatenție poate avea consecințe grave.

În situații de risc, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.