Pe bd. Iurii Gagarin a fost modernizat sistemul de iluminat public. Lucrările de profil au fost executate de Î.M. REI „LUMTEH” și au prevăzut instalarea corpurilor de iluminat de tip LED la pilonii care asigură distribuirea luminii, atât asupra părții carosabile, cât și a trotuarelor, pe ambele părți ale bulevardului.

Intervențiile au presupus înlocuirea a 179 corpuri de iluminat și pozarea a 2350 metri liniari de cablu electric nou.

Aceste lucrări se înscriu în procesul de reabilitare integrală a bd. Iuri Gagarin.

Pe parcursul anului curent, partea carosabilă a fost asfaltată, iar trotuarele de pe ambele părți ale arterei au fost reabilitate.

Modernizarea iluminatului completează această amplă intervenție asupra infrastructurii bulevardului, conferind spațiului public mai multă siguranță și funcționalitate.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.