Agenția Teritorială Centru a CNAM informează că până la 31 martie 2025, cetățenii care achită prima de asigurare medicală în sumă fixă pot beneficia de facilități la plată. Anunțul a fost făcut de Pretura sectorului Botanica.
Suma integrală stabilită pentru anul 2025 este de 12 636 lei, însă există reduceri în funcție de categoria persoanelor:
- 10% din sumă (1264 lei) – pentru proprietarii terenurilor agricole (cu excepția grădinilor și loturilor pentru legumicultură);
- 15% din sumă (1895 lei) – pentru persoanele fizice care desfășoară activități de comerț cu amănuntul (cu excepția mărfurilor supuse accizelor);
- 20% din sumă (2527 lei) – pentru fondatorii de întreprinderi individuale, gospodării țărănești și alte categorii specificate în legislație;
- 40% din sumă (5054 lei) – pentru avocați, notari, executori judecătorești, administratori autorizați și alte persoane juridice.
Atenție! Pensionarii care sunt și proprietari de teren agricol sau desfășoară activități independente nu sunt scutiți de plata primei de asigurare medicală.
Termen limită: 31 martie 2025. După această dată, se va aplica o penalitate de 0,1% pe zi pentru fiecare zi de întârziere.