În contextul manifestațiilor preconizate pentru ziua de joi, 23 noiembrie, anunțate de agricultori și transportatorii auto, Inspectoratul General al Poliției solicită conducătorilor de tehnică agricolă și microbuze, care se vor deplasa miercuri din raioanele țării spre municipiul Chișinău, să manifeste înţelegere faţă de indicațiile polițiștilor.
Poliția solicită respectarea Regulamentului Circulației Rutiere, a celorlalți participanți la trafic și să fie evitată blocarea traseelor sau a străzilor.
La fel, oamenii legii solicită ca înainte să pornească la drum șoferii să verifice starea tehnică a unităților de transport, să nu exploateze mijloacele de transport reutilate fără autorizație, să aibă la ei actele acestora și să le conducă doar dacă dețin categoria respectivă.
”Îndemnăm atât organizatorii, cât și participanții la întruniri să-și exercite dreptul la libera exprimare pe cale pașnică, să dea dovadă de responsabilitate și să nu admită încălcări”, menționează Poliția.
Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.