Ruslan Codreanu: Preturile de sector trebuie să consulte cetățenii vizavi de problemele din oraș

0
730

Primarul general interimar, Ruslan Codreanu, a solicitat implicarea preturilor de sector pentru identificarea și soluționarea problemelor de interes comunitar din capitală, iar prioritățile de dezvoltare să fie consultate cu locuitorii orașului.

Acest subiect a fost discutat în cadrul unei ședințe de lucru cu pretorii, referitor la reactualizarea obiectivelor de activitate ale autorităților administrației publice locale pentru anul 2019.

Edilul-șef al Capitalei a precizat că în acest an, în premieră, în buget au fost prevăzuți cca 100 mil. lei pentru reabilitarea cartierelor: amenajarea curților de bloc, reparația învelișului asfaltic și a căilor de acces, amenajarea spațiilor de parcare, scuarurilor, aleilor și a iluminatului public, precum și alte proiecte solicitate de cetățeni.  

Ruslan Codreanu a făcut apel către pretorii de sector de a iniția consultări cu oamenii, pentru executarea bugetului la capitolul investiții în cartiere: „Banii prevăzuți pentru investiții în cele 5 sectoare ale urbei trebuie să fie distribuiți în baza inițiativelor venite de la cetățeni, începând de la identificarea spațiilor comune de agrement și amenajarea acestora, până la perfectarea listelor de curți de blocuri în care vom interveni și a locurilor de parcare, în fiecare sector“.

În context, primarul a sugerat șefilor din sectoarele orașului să meargă mai des în teritoriu, spre a afla doleanțele oamenilor, iar edilii, la rândul lor, vor ieși cu responsabilii la adresele problematice, pentru rezolvare.

În aceeași ordine de idei, primarul general interimar a dat termen de 3 săptămâni pretorilor, de a identifica locațiile cu situații problematice din sectoare, pentru a se interveni în timp util, ca reacție la solicitările frecvente ale cetățenilor.

chisinau.md

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.