Consumatorii care nu au datorii la energia termică vor beneficia și în acest an de servicii gratuite de mentenanță a sistemului de termoficare din interiorul blocului. Termoelectrica lansează campania „Achiți iarna, fii răsplătit vara”, ediția anului 2021, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al întreprinderii.

Sunt invitați să se înscrie în campanie toți administratorii de blocuri care nu înregistrează datorii la încălzire și apă caldă. Cererile pot fi scrise în formă liberă și transmise pe e-mail: cancelaria@termoelectrica.md sau la Centrul Comercial de deservire și relații cu consumatorii, din str. T. Vladimirescu, 6. Termenul de participare este 31 august 2021.

„Prioritatea numărul unu pentru Termoelectrica sunt consumatorii, de aceea continuăm să fim alături de ei prin campaniile pe care le desfășurăm anual”, a menționat Veaceslav ENI, directorul general al întreprinderii.

Serviciile de spălare hidropneumatică și testarea la presiune a sistemelor interne sunt făcute, de regulă, de către agenții economici licențiați în domeniu și pot costa până la 4000 de lei, cheltuieli ce sunt suportate de către locatarii blocului. Anul trecut, 20 de clădiri au beneficiat de lucrări gratuite de pregătire a sistemului ingineresc de termoficare.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.