Termoelectrica desfășoară lucrări de modernizare a unui tronson de conducte termice din str. N. Zelinski din sectorul Botanica.
Inginerii au identificat modalitatea de a executa lucrările fără a admite deconectarea beneficiarilor din regiune de la alimentarea cu apă caldă.
”Zero pierderi, zero avarii, zero deconectări – scopuri practic imposibile, dar spre care noi am decis să mergem. Aceste obiective stau la baza deciziilor noastre investiționale”, a precizat Veaceslav Eni, discutând cu responsabilul tehnic de executarea lucrărilor.
În urma finalizării acestor lucrări va fi îmbunătățită infrastructura de livrare a energiei termice pentru 21 de blocuri locative, care sunt alimentate pe acest tronson cu agent termic, în perioada rece a anului.
O echipă formată din 7 de specialiști sunt antrenați în lucrări de demontare a conductelor vechi, ce datează încă din anul 1978 și montarea celor noi.
Pe segmentul menționat, în ultimii trei ani, au fost înregistrate opt avarieri. Peste 600 de metri de conducte cu diametru diferit urmează să fie schimbate până în prima jumătate a lunii iulie.












