Toate cele șase autospeciale, de model ATRIKOD pe șasiu de MAN, achiziționate în cadrul Proiectului „Deșeuri Solide Chișinău”, lot I, au ajuns în parcarea Întreprinderii Municipale Regia “Autosalubritate”.
Autogunoierele cu încărcare laterală a deșeurilor au fost achiziționate de la compania sârbă ATRIKOD d.o.o., câștigătoarea licitației efectuate în corespundere cu procedura de achiziție a BERD-ului. Valoarea toală a achiziției este de 1.213.660 mln euro.
Totodată, în ultima lună, operatorului municipal de salubrizare i-au mai fost livrate de către compania georgiană GT GROUP și opt captractoare noi, respectiv opt semiremorci speciale pentru transportarea deșeurilor. Unitățile de transport au fost achiziționate, la fel, în cadrul Proiectului „Deșeuri Solide Chișinău”, lot III, GT GROUP fiind câștigătoarea licitației efectuate în corespundere cu procedura de achiziție a BERD-ului. Valoarea totală a achiziției este de 1.635.760 mln euro.
Precizăm că, în conformitate cu contractele de furnizare, toate autospecialele, marca ATRIKOD pe șasiu de MAN, captractoarele și semiremorcile, marca GT GROUP, urmează să fie verificate de către consultanții internaționali și cei ai Î.M. Regia „Autosalubritate”, în vederea stabilirii corespunderii tuturor specificațiilor tehnice, după care vor fi puse pe linie.
Pentru gestionarea eficientă a deșeurilor din Capitală, în total, au fost achiziționate 44 de autospeciale, care fac parte din proiectul „Deșeuri Solide Chișinău”, finanțat de către Primăria Municipiului Chișinău și investitorii internaționali.
Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.