Toți locuitorii și oaspeții Capitalei sunt invitați la Festivalul „Chișinăul Sportiv”, organizat sâmbătă, 17 iunie 2023, începând cu ora 10:00, în Parcul „La Izvor”. Evenimentul va cuprinde un vast program de activități sportive, masterclass-uri și programe de divertisment. Tot acolo va fi organizat și un târg cu produse autohtone, iar seara va culmina cu un recital muzical deosebit din partea invitaților speciali.
”Festivalul „Chișinăul Sportiv”, organizat în premieră de municipalitate, va aduna în Parcul „La Izvor” sportivi talentați și cu renume la nivel european și internațional. În data de 17 iunie, participanții la evenimentul inedit vor putea interacționa cu personalități notorii din lumea sportului autohton”, menționează Primăria.
Astfel, campionul european la haltere, Marin Robu, va susține o prezentare specială și își va împărtăși din experiența sa în acest gen de sport. Marin Robu, prin performanțele și abilitățile sale, a ajuns, la propriu, în elita halterofililor europeni.
Tinerii și copiii care vor veni în Parcul „La Izvor” vor putea să descopere și secretul succesului celor două mari luptătoare, campioanele mondiale Anastasia Nichita și Irina Rîngaci. Sportivele vor oferi sfaturi, povestiri și lecții învățate din cariera lor, inspirând și motivând pe cei prezenți să persevereze în atingerea visurilor și pasiunilor sportive.
Experiența sa remarcabilă va fi împărtășită publicului și de campionul mondial la caiac-canoe, Serghei Tarnovschi. Astfel, prezența sportivului la festival va fi o oportunitate unică pentru toți participanții de a-i cunoaște povestea impresionantă și de a afla mai multe despre munca enormă depusă în timpul antrenamentelor.
De asemenea, cu un masterclass în fața iubitorilor de sporturi elegante și grațioase va veni sportiva Anastasia Guz, maestru internațional la gimnastică ritmică. Participanții vor avea privilegiul de a vedea îndeaproape tehnicile și mișcările artistice distincte ale Anastasiei, de a primi sfaturi și îndrumări prețioase.
Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.