Primăria Municipiul Chișinău informează că lucrările de reabilitare capitală a străzii Burebista, pe tronsonul dintre bd. Dacia și str. Sarmizegetusa, au ajuns la o etapă importantă.
Noaptea trecută a fost aplicat ultimul strat de asfalt pe o suprafață de peste 10 mii de metri pătrați de carosabil.
Strada Burebista este una dintre arterele importante ale sectorului Botanica, pe care circulă zilnic mii de autovehicule, inclusiv către Institutul Mamei și Copilului.
Anterior, pe această stradă au fost reabilitate trotuarele de pe ambele părți, au fost înlocuite bordurile și au fost create peste 140 de locuri noi de parcare.
Totodată, au fost instalate două stații noi de așteptare, a fost montat mobilier urban și au fost amenajate spațiile verzi.
În perioada următoare, vor fi aduse la cota carosabilului fântânile de vizitare și gurile de captare a apelor pluviale, urmând finalizarea tuturor lucrărilor planificate pe acest segment.












