Prețul pentru alimentația zilnică a unui copil care merge la grădiniță ar trebui să crească până la 45 de lei, transmite Moldpres.
Șeful interimar al Direcției educație, tineret și sport a Consiliului Municipal Chișinău, Andrei Pavaloi, a declarat că, în condițiile în care prețul produselor alimentare s-a majorat, costul alimentației zilnice a unui copil care frecventează o instituție de educație timpurie ar trebui, la rândul său, crescut.
”Potrivit calculelor executate de experții noștri, costurile pentru acoperirea necesară a hranei unui copil au ajuns în acest moment la 45 de lei pentru o zi. Se înregistrează o creștere cu zece lei. Cu siguranță este nevoie de o majorare a sumei pentru hrana copiilor, căci prețurile la produsele alimentare au crescut de mai multe ori”, a specificat Andrei Pavaloi.
În prezent, instituțiile de educație preșcolară cheltuie circa 35 de lei pe zi pentru hrana unui copil. În municipiul Chișinău funcționează 126 de instituții de educație timpurie.