Va fi inaugurat blocul de grădiniță al Complexului Educațional Liceul – Grădinița „Kiril și Metodiu” din sectorul Râșcani

0
41

Primăria municipiului Chişinău informează că pe 15 octombrie, va fi inaugurat, după reparație capitală, blocul de grădiniță al Complexului Educațional Liceul – Grădiniță „Kiril și Metodiu” din str. A. Hâjdeu, 72, cu 4 grupe de copii și instruire în limba rusă.

Costul lucrărilor de reparație, în urma desfășurării licitației, este de 6,6 milioane de lei.

În cadrul instituției vor fi deschise 4 gupe noi de grădiniță pentru instituționalizarea a 100 de copii din sectorul Râșcani. Realizarea proiectului vine ca urmare a reorganizării Liceului Teoretic „Kiril și Metodiu”, din data de 01.09.2019 în Complex Educațional liceu-grădiniță, cu instruire în limba rusă.

Lucrările de reabilitare a edificiului s-au desfășurat în perioada: 06.06 – 07.10.2019 și au vizat replanificarea spațiilor, reparația tavanelor și a pereților, schimbarea tâmplăriei și a rețelelor inginerești, amenajarea grupurilor sanitare, dotarea cu mobilier, amenajarea pavilioanelor și a terenului de joacă.

Clădirea instituției a fost dată în exploatare în anul 1981 și consta din 3 blocuri de studii, cu o capacitate totală de circa 1600 locuri, iar din anul 2009, în procesul educațional erau utilizate doar două blocuri.

Decizia autorităților municipale de a deschide grupe de grădinițe în cadrul instituției existente a fost motivată de numărul mare de solicitări pentru servicii de educație preșcolară, insuficiența locurilor în grădinițele din sector, cât și neutilizarea vreme de peste 10 ani a unui bloc de studii din cadrul liceului.

Inițial, finalizarea lucrărilor a fost planificată pentru 30 decembrie 2019, însă s-a reușit realizarea acestora mai devreme, către 07 octombrie, a.c.. Mobilierul, inventarul moale, vesela și alte dotări sunt achiziționate, iar la 15 octombrie ora 10.00 va avea loc deschiderea oficială a instituției de învățământ preșcolar.

chisinau.md

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here