Problema aerului condiționat este una acută în timpul perioadei calde a anului, în transportul public urban.
17 troleibuze urmează să fie asamblate și dotate cu instalații de aer condiționat, sisteme de supraveghere, prize USB și oglinzi electrice, în 2019.
În acest sens, viceprimarul capitalei, Nistor Grozavu a semnat o dispoziție, prin care solicită Regia Transport Electric Chișinău (RTEC) realizarea lucrărilor.
Potrivit documentului, dintre cele 17 troleibuze, vor fi dotate cu aer condiționat, sisteme de supraveghere, prize USB și oglinzi electrice, 10 de tip standard, de caroserii model AKCM 321, iar 5 troleibuze cu propulsare autonomă pe bază de caroserii model AKCM 321OKI, cu o capacitate de mers autonom de 30 de km, și 2 troleibuze vor fi articulate/standard pe bază de caroserii model AKCM 43303.
Direcția generală transport public și căi de comunicație în comun RTEC, În baza necesității ajustate, vor înainta Primăriei municipiului Chișinău calculul alocărilor suplimentare pentru asamblarea troleibuzelor specificate.
Direcția generală finanțe va prevedea la rectificarea bugetului 2019 surse suplimentare pentru asamblarea troleibuzelor.














