„Nu putem vorbi de un Lockdown deocamdată. Doar prin vaccinare putem să ne protejăm. Pe lângă COVID, să nu uităm că mai sunt și alte maladii.” Este declarația șefei Disciplinei de Epidemiologie din cadrul USMF, Angela Paraschiv, făcută în studioul AloCapitala.
Potrivit acesteia, la etapa actuală cu siguranță nu putem vorbi despre un Lockdown în țară deoarece acest lucru se decide în funcție de numărul de cazuri în țară, numărul de decese și numărul de locuri ocupate în spitale.
„Acum este necesar în primul rând să aprovizionăm spitalele cu medicamente și cu teste.
Este nevoie să prevenim nu doar să tratăm iar cea mai eficientă măsură este vaccinarea,” a mai adăugat medicul epidemiolog.
Este necesar să ne vaccinăm, spune medicul, pentru a ne proteja atât pe noi cât și pe cei de alături și totodată să nu punem presiune asupra sistemului medical pentru că pe lângă COVID mai există și alte maladii care necesită tratamente și spitalizare.














