În perioada anilor 20-30 ai secolului XX, Chișinăul nu se extinde, nu se mărește, dar își schimbă vizibil aspectul. In centrul orașului apare o capodoperă a talentatului sculptor A. Plămădeala – monumentul domnitorului Moldovei, Stefan al III-lea cel Mare. Iar în partea de sus a Chișinăului, pe ici pe colea, apar o serie de conace noi, care se deosebesc de locuințele tradiționale ale chișinăuienilor înstăriți. În construcțiile noi, predomină stilul modern, necunoscut până atunci în Chișinău.
Ce reprezintă stilul „modern”? A apărut în Franța la sfârșitul anilor 1880. Adepții acestui curent au renunțat la tradițiile seculare vechi ale arhitecturii clasice -la sistemul ordinelor doric, ionic, corintic, toscan și compozit, care și-a dovedit în timp consistența și valoarea estetică, conferind claritate și proporționalitate oricărui obiect construit în spațiu. În același timp, modernul a absorbit tendințele anterioare, folosind destul de activ elemente ale stilurilor gotic, rococo, maur, însă doar ca o sinteză, nefiind o imitație directă, o preluare de forme, precum în eclectism, care a precedat modernul (eclectismul este pe larg reprezentat în arhitectura Chișinăului de la sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX, fiind utilizat inclusiv de către arhitectul Alexandru Bernardazzi. Pe strada care îi poartă numele, se află o casă, despre care vă relatăm în continuare).
Arhitecții care lucrau în stil modern nu preferau simetria, liniile drepte și unghiurile. Sobrietatea și raționalitatea formelor nu sunt caracteristice modernului. Aici se observă liniile și curbele plastice, inspirate parcă din natură. Clădirile sunt asimetrice, privindu-se diferit, în felul său și totodată interesant din toate unghiurile construcției. În arhitectura modernă, interiorului i se acordă o importanță aparte. Asemenea elemente structurale ca scările, balcoanele, ușile sau pilonii sunt lucrate minuțios și artistic.
Totodată, în stilul modern al diferitelor țări, se resimte influența folclorului, o predilecție pentru rădăcinile istorice, așa precum, de exemplu, în Rusia, arhitecții imitau stilul conacelor boierești sau al bisericilor bizantine.
La fel și școala de arhitectură bucureșteană s-a caracterizat în special prin tendința de a revigora formele retrospective ale arhitecturii naționale. Motivele construcțiilor istorice românești, caracteristice castelelor și bisericilor suburbane, sunt pe larg aplicate clădirilor rezidențiale urbane, în pofida faptului că aceasta adesea denaturează amploarea . O clădire în stil neoromânesc, construită în plină popularitate a stilului modern, s-a păstrat în Chișinău, pe strada Bernardazzi, 52. Casa este recunoscută ca monument de arhitectură de importanță națională.
Această vilă urbană în stilul modernului românesc cu elemente de stilizare istorică a fost construită în anul 1939. În componența imobilului intră, de asemenea, zidul de piatră cu poarta în arc de formă neobișnuită. Fațada, desigur, este asimetrică. Ferestrele sunt proiectate fără tradiționalele ancadramente. În elementele decorative se disting trăsături ale moștenirii istorice, combinate cu elemente caracteristice stilului modern, cum ar fi, de exemplu, un ornament floral în relief încadrat, ca un tablou. Acoperișul înalt, în pante abrupte, formând o streașină deasupra fațadei, este acum acoperit cu olane roșii.
Intrarea principală a acestei case cu mansardă, decorate cu un mic balcon, cu coloane neobișnuit de scurte și ferestre arcuite, este orientată nu spre stradă, ci spre curte. Inițial, interiorul era soluționat cu zonarea funcțională a încăperilor. Centrul compozițional al parterului era un salon mare cu ieșire la o terasă deschisă. Lateral , erau amplasate odăile, iar dependințele și bucătăria erau dotate cu intrare separată. La etaj ,unde se afla dormitorul, urca o scară interioară.
Astăzi, planimetria casei este diferită, s-au schimbat și unele elemente ale exteriorului , însă principalele caracteristici au rămas aceleași, iar trecătorii, mergând pe strada Bernardazzi, pot admira farmecul clădirii cu numărul 52.
