Un tânăr de 18 ani a fost reținut după ce ar fi deposedat o femeie de telefonul mobil. Suspectul a sustras telefonul din buzunar după care a fugit într-o direcție necunoscută. Un alt caz ar fi avut loc în sectorul Ciocana al capitalei. Un bărbat de 58 de ani ar fi sustras din buzunarul altui bărbat 1100 de lei și o brățară din aur. Prejudiciul este estimat la 20 000 de lei.
În urma măsurilor speciale de investigație și urmărire penală, bănuiții au fost reținuți pentru 72 de ore. Ambii au fost anterior judecați pentru infracțiuni analogice. Brățara sustrasă a fost depistată și întoarsă victimei.
Conform legislației penale în vigoare, suspecții riscă amendă în mărime de până la 42 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 2 ani.












