Lucrările de reabilitare a străzii Calea Orheiului au intrat într-o nouă etapă, potrivit unui anunț al Primăriei Chișinău.
Conform sursei citate, în prezent echipele de constructori execută lucrări de microfrezare a carosabilului în zonele pietonale, concomitent cu amenajarea infrastructurii unei noi parcări de captură. Autoritățile precizează că aceasta din urmă va contribui la decongestionarea traficului din sector.
Municipalitatea subliniază că lucrările sunt desfășurate etapizat, o abordare menită să asigure durabilitatea infrastructurii pe termen lung.
Anterior, pe tronsonul respectiv au fost realizate lucrări complexe de reconstrucție a carosabilului. Acestea au inclus demolarea dalelor deteriorate, pregătirea fundației, instalarea ancorelor și turnarea betonului de înaltă rezistență.
Proiectul, în ansamblu, vizează reabilitarea completă a uneia dintre cele mai importante artere ale capitalei, incluzând și amenajarea trotuarelor și a locurilor de parcare adiacente.
Pentru a respecta termenele stabilite, graficul de execuție prevede desfășurarea lucrărilor atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, în funcție de specificul fiecărei etape a proiectului.
Primăria Chișinău îndeamnă conducătorii auto și pietonii să circule cu atenție sporită în zona șantierului, pe toată durata desfășurării lucrărilor.












