Arborii de pe străzile: str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni și A. Pușkin vor fi tăiați

0
666
Primăria municipiului Chișinău vine cu precizări referitor la intervenția asupra arborilor, în contextul desfășurării lucrărilor de reabilitare a trotuarelor pe străzile Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni și Alexandr Pușkin, pe tronsonul str. Alexei Mateevici – str. Ierusalim.
Astfel, autoritățile publice locale vor curăța și tăia arborii aflați în stare fitosanitară necorespunzătoare: au ramurile uscate, ori sunt în stare de putrefacție și reprezintă un impediment pentru lucrările de amenajare a pavajului.
Intervenția Î.M. „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi” a fost coordonată cu serviciile abilitate de mediu (Inspectoratul pentru Protecția Mediului și Grădina Botanică Naţională (Institut) „Alexandru Ciubotaru”).
Viceprimarul de ramură, Victor Chironda, a precizat că reabilitarea trotuarelor pe străzile Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni și Alexandr Pușkin (tronson str. Mateevici-str. Ierusalim) costă circa 23 de milioane de lei, bani publici, care nu pot fi irosiți pe lucrări necalitative.
Astfel, dacă rădăcinile copacilor nu vor fi înlăturate, în următorii 1-3 ani, pavajul nou va fi distrus, așa cum s-a întâmplat cu învelișul asfaltic existent sau cu pavajul vechi.
Reacția critică a chișinăuienilor față de tăierea arborilor este de înțeles, însă noi ne-am asigurat că la toamnă, să fie plantați copaci tineri, cu coroană și balot de pământ, de cca 3-4 metri înălțime”, a precizat viceprimarul.
Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.