Prețurile maximale de comercializare cu amănuntul pentru principalele produse petroliere continuă să înregistreze o tendință de reducere.
Comparativ cu valorile înregistrate la sfârșitul lunii septembrie, prețul maximal al benzinei COR 95 s-a redus cu 3,83 lei/litru, iar cel al motorinei standard cu 1,11 lei/litru.
Evoluția prețurilor de pe piața internă reflectă diminuarea cotațiilor internaționale Platts pentru produsele petroliere, tendință care s-a accentuat în ultima perioadă. Astfel, în intervalul ultimelor 14 zile utilizat la calcularea prețurilor maximale, cotațiile Platts la combustibili s-au redus cu circa 17,4% în cazul benzinei și cu 10,2% în cazul motorinei.
Totodată, cotația petrolului Brent a înregistrat o scădere de peste 15%, pe fondul perspectivelor de detensionare a conflictului din Orientul Mijlociu și al așteptărilor privind diminuarea riscurilor geopolitice.
În aceste condiții, pentru perioada 07.11.2026 – 09.11.2026, ANRE a stabilit următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul pentru principalele produse petroliere de tip standard:
– 30,52 lei/litru – pentru benzina COR 95 (- 28 ban);
– 35,73 lei/litru – pentru motorina standard (- 21 bani).
ANRE continuă să monitorizeze situația și evoluțiile de pe piețele petroliere internaționale și asigură consumatorii că actualul mecanism este unul extrem de transparent, garantând corectitudine maximă la formarea prețurilor pentru produsele petroliere.











