Primăria Municipiului Chișinău informează că au fost inițiate lucrări de reabilitare a infrastructurii bulevardului Renașterii Naționale, până la Tipografia Centrală, inclusiv un tronson al străzii Tudor Vladimirescu până la intersecția cu strada Kiev.

Activitățile pe șantier constau în instalarea bordurilor noi, după care va fi decapat asfaltul degradat de pe carosabil și așternerea unui strat nou de asfalt.

În paralel, se intervine și la reparația trotuarului de pe bd. Renașterii Naționale. Ulterior, tot în acest sector, urmează a fi inițiată reparația străzii Kiev.

De asemenea, lucrări de reparație a infrastructurii pietonale au fost inițiate și în sectorul Buiucani, pe Calea Ieșilor, 2. Astfel, lucrările presupun decaparea asfaltului vechi şi amenajarea acceselor pietonale, reabilitarea trotuarului, reparaţia staţiei de aşteptare a transportului public şi instalarea mobilierului urban.

După finalizarea acestor lucrări, va fi inițiată reparația trotuarului de la Parcul „Alunelul” spre ieşirea din oraş, partea impară.

 

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.