Primarul General al capitalei, Ion Ceban, a anunțat că Primăria Chișinău va acorda, și în acest an, câte 700 de lei pentru aproximativ 8.000 de copii din familii vulnerabile, cu ocazia începutului noului an școlar.

Potrivit edilului, această măsură de sprijin este oferită constant, indiferent de contextul politic.

„Din 2020, acordăm această sumă în fiecare an, și nu doar în an electoral, cum o fac unii. Nu este mult pentru fiecare copil, dar ne străduim ca, în fiecare an, să venim cu un suport anume pentru copiii și familiile care au cea mai mare nevoie. Copiii noștri merită grijă și protecție la noi acasă. Banii vor fi oferiți, de asemenea, conform procedurii anuale”, a declarat Ion Ceban.

Sprijinul financiar este direcționat, în special, către familiile aflate în dificultate, pentru a le ajuta să acopere o parte din cheltuielile legate de pregătirea copiilor pentru școală — rechizite, îmbrăcăminte sau alte necesități specifice acestei perioade.

Potrivit autorităților locale, procedura de acordare a banilor urmează un mecanism stabilit anual, iar familiile eligibile vor fi informate ulterior cu privire la modalitatea de obținere a sumei.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.