Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Ciocana, au demascat activitatea infracțională a unui bărbat de 30 de ani din Chișinău, specializat în comercializarea online a diferitor tipuri de droguri.

Ca urmare a măsurilor speciale de investigaţie și acţiunilor de urmărire penală efectuate timp de două luni, polițiștii au stabilit că drogurile erau procurate prin intermediul aplicației  „Telegram”, iar altele de către consumatorii finali şi diferiţi intermediari prin metoda tranzacţiilor prin rețelele de plăţi electronice. 

Banii erau transmiși pe conturile sistemului de plăţi electronice, apoi transferaţi pe alte conturi curente înregistrate după diferite bănci care activează pe teritoriul Republicii Moldova.

În rezultatul percheziției la domiciliul suspectului, polițiștii au depistat și ridicat aproximativ 450 de  grame de substanță solidă de culoare albă asemănătoare cu cocaină, telefoane mobile și alte obiecte care vor servi ca probe în cadrul cauzei penale. Un gram de cocaină era  vândut de suspect cu 180 de dolari.

Valoarea totală a drogurilor ridicate constituie  1.200.000 de lei.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare acesta riscă închisoare de la 7 la 15 ani. 

În continuare se întreprind măsuri speciale de investigaţie şi acţiuni de urmărire penală, în scopul stabilirii altor persoane complici la săvârşirea infracţiunii.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.