Comisia Europeană a aprobat debursarea grantului de 36 mln de euro pentru combaterea pandemiei COVID-19

0
33

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut ieri o întrevedere cu delegația de oficiali europeni condusă de Katarína Mathernová, director general adjunct al Directoratului Vecinătate și Negocieri privind extinderea din cadrul Comisiei Europene, și Michael Siebert, director pentru Rusia, Parteneriatul Estic, Asia Centrală, cooperare regională și OSCE de la Serviciul European de Acțiune Externă, a relatat Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Discuțiile s-au axat pe implementarea Planului de Recuperare Economică pentru Republica Moldova, lansat în iunie curent. Planul se bazează pe asistența oferită de Uniunea Europeană prin diverse instrumente bilaterale și regionale (Parteneriatul Estic) și are scopul să mobilizeze până la 600 mln euro în decurs de trei ani, sub formă de granturi, credite, garanții, asistență macrofinanciară.

În acest context a fost făcut anunțul despre debursarea a peste 36 milioane de euro în granturi pentru combaterea pandemiei de COVID-19, și anume redresarea economică, și reforma poliției. Anunțul a fost făcut ieri de către Katarína Mathernová: “În luna iunie am venit la Chișinău sa prezint Planul de recuperare economică pentru Moldova în valoare de 600 milioane de euro. De atunci s-au întâmplat multe și vreau să vă felicit pentru victoria forțelor reformatoare. Planul de recuperare deja se implementează odată cu semnarea eliberării acestei prime tranșe”.

“Planul de recuperare economică și cele 5 inițiative emblematice pentru Moldova în cadrul Parteneriatului Estic vor contribui în mod direct la reformarea și consolidarea instituțiilor, vor stimula dezvoltarea socio-economică pe termen lung, aducând avantaje directe pentru cetățeni, și va deschide noi oportunități economice prin promovarea agendei verzi și de digitalizare. Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) au fost puternic afectate de criză. Promovarea și diversificarea accesului la finanțare și reducerea cerințelor de garanție vor fi esențiale în susținerea operatorilor economici. Suntem recunoscători partenerilor UE care vor lansa două programe pentru a sprijini 50.000 de IMM-uri moldovenești independente pentru a se adapta noilor condiții”, a declarat Natalia Gavrilița.

Partenerii europeni de asemenea și-au arătat deschiderea pentru negocierea unor noi programe de suport bugetar pentru anumite reforme cheie ale noului guvern.

moldpres.md 

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here