Primarul General, Ion Ceban, informează că consultările publice privind regulamentul de gestionare și funcționare a parcărilor și parcajelor din municipiul Chișinău s-au încheiat.
Potrivit edilului, în cadrul acestor consultări, au fost analizate și discutate toate propunerile venite din partea participanților, inclusiv ale unor consilieri municipali.
„În prezent, documentul se află la instituțiile abilitate pentru avizare. Imediat ce acest proces va fi finalizat, insist, pentru a evita orice neclarități, ca fiecare consilier din CMC să fie invitat și să primească prezentări detaliate, inclusiv cu înregistrări audio și, posibil, video”, a declarat edilul, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale de astăzi.
De asemenea, a adăugat Ion Ceban, în cadrul acestor consultări, în situația în care apar propuneri pentru amendamente legislative care privesc nu doar teritoriul municipiului Chișinău, ci și întreaga țară, acestea vor fi înaintate către fracțiunile parlamentare care, în prezent, reprezintă cumulativ 1/3 sau 2/3 din Parlamentul Republicii Moldova.
„Toate acțiunile trebuie desfășurate în mod transparent, iar fiecare cetățean interesat să poată vedea clar cine și în ce fel contribuie la blocarea acestor inițiative”, a mai punctat Primarul General.
În ceea ce privește sistemul de tichetare electronică, viceprimarul Ilie Ceban a precizat că acesta este în curs de elaborare. Potrivit acestuia, au avut loc deja mai multe consultări, iar soluțiile propuse, inclusiv cele electronice, au fost discutate cu experți naționali. Astfel, se depune efort maxim pentru ca acest concept să fie prezentat CMC-ului până la sfârșitul acestui an.