Cum arată strada Ion Creangă la 10 luni de la inițierea reparațiilor

0
59

După 10 luni de la începutul lucrărilor de reconstrucție a străzii Ion Creangă, din sectorul Buiucani, aceasta este gata în propoție de 25%.

Lucrările au început în luna octombrie 2018, autoritățile promițând atunci că reparația se va încheia la sfârșitul acestei veri.

Iată cum arată artera, cu doar două săptămâni înainte de expirarea termenului.

Anumite porțiuni ale străzii au fost deja asfaltate, pe alte segmente însă muncitorii încă lucrează la etapele inițiale de reparație, așternând pietriș și nisip, iar unele porțiuni sunt încă dezgolite complet.

Trotuarele încă arată ca un adevărat șantier de construcții, unele sectoare fiind îngrădite pentru a restricționa trecerea pietonilor.

Până acum au fost schimbate bordurile și pavajul doar pe un segment mic de trotuare.

De-a lungul lor sunt grămezi cu materiale de construcție. Gurile de canalizare încă nu au fost schimbate, fragmentele de beton fiind depozitate în apropiere.

Strada Ion Creangă nu a mai fost reparată de 30 de ani.

În 2011 a fost aprobat un proiect de reconstrucție, iar lucrările au început în octombrie 2018.

Pentru cheltuielile prevăzute în proiect, Primăria Chișinău a alocat la acel moment, suma de 44 de milioane de lei și era planificat ca la sfârșitul acestei veri, locuitorii din regiune să se poată bucura de noua stradă.

În urma unor calcule ulterioare însă, autoritățile municipale au anunțat că vor sista lucrările de reparație a străzii, așa cum au estimat cheltuieli suplimentare de aproape 70%.

Responsabilii de la Primărie spun că  urmează să fie organizată o nouă licitație, în baza unui nou proiect, lucru care nu se va întâmpla în acest an.

Totodată compania care a efectuat lucrările până la etapa actuală, va fi remunerată.

noi.md

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here