Curăţenie de primăvară în Capitală. Mai mulţi voluntari au adunat astăzi deşeurile reciclabile, într-un parc din sectorul Botanica. Oamenii s-au mobilizat pe o reţea de socializare şi spun că parcurile din Capitală trebuie să fie curate.
“Lumea vine, se odihneşte şi lasă totul după ei, nu mai strâng. Evident, noi permanent participăm la astfel de acţiuni. E foarte multă mizerie, pentru că aici vin gaştele stau, fac grătar presupun, consumă mult şi lasă totul aici“, a spus voluntarul, Vlada Balica.
“Oamenii se odihnesc aici şi lasă gunoiul pe marginea iazului, vântul bate şi totul se duce în apă. Dar iazuri în Moldova sunt puţine aşa că trebuie să le protejăm“, a menționat voluntarul, Chiril Ţepchin.
Voluntarii spun că îşi doresc parcuri curate în Capitală.
“După cum puteţi vedea sacii se aduc şi se aduc. Deci da, foarte mult gunoi cu părere de rău”.
“Să ocrotim natura şi să dăm un exemplu oamenilor să nu arunce deşeurile”.
Şi pentru că în parc nu există nici un indicator care să îi îndemne pe oameni să păstreze curăţenia, organizatorii le-au instalat.
“Noi instalăm aceste semne pentru oamenii care se odihnesc, pentru ca ei să nu fie ca cel care este desenat pe acest semn. Să aibă cultură şi să strângă după cei gunoiul“, a afirmat organizatorul, Alexei Sivunic.
“Toate deşeurile care vor fi acumulate şi evacuate vor fi trimise la o fabrică de reciclare. Ei nu vor fi aruncaţi la o gunoişte, dar vor fi trimise la fabrica de reciclare şi reciclate“, a comunicat organizatorul, Mihail Bagas.
Oamenii au apreciat acţiunea voluntarilor.
“Îmi place această acţiune, chişinăuienii singuri trebuie să facă curat după ei”.
“Poporul nostrui nu prea are cultură aruncă pe unde se nimereşte. Ei fac un lucru bun, dar să vedeţi că pe parcurs de vară până la toamnă iar va fi tot aşa”.
Voluntarii vor merge să facă curăţenie şi în alte parcuri.