Un tânăr de 21 de ani și o minoră de 15 ani, ambii din Chișinău, au fost documentați de polițiștii Inspectoratului Rîșcani pentru cel puțin trei furturi comise în magazine de tehnică din capitală. Prejudiciul total depășește 92.000 de lei.
Potrivit anchetei, cei doi ar fi profitat de neatenția personalului pentru a sustrage telefoane mobile și accesorii din mai multe magazine. Bunurile furate au fost ulterior vândute.
Suspecții au fost identificați în scurt timp. Tânărul de 21 de ani a fost reținut pentru 72 de ore, în timp ce minora este cercetată în stare de libertate, conform prevederilor legale.
Dacă vor fi găsiți vinovați, ambii riscă până la 4 ani de închisoare.
Poliția continuă investigațiile pentru recuperarea bunurilor sustrase și clarificarea tuturor circumstanțelor cazului.












