Orașul Chișinău a îmbrăcat straie de sărbătoare. Joi seara, a fost inaugurat iluminatul decorativ din Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, cu prilejul Sărbătorii Învierii.
În Scuarul Catedralei au fost amenajate decorațiuni pascale noi, dar și cele rămase din anii precedenți. De asemenea, a fost inaugurată „Căsuța Iepurașului”, un atelier de creație, unde copiii au posibilitatea să învețe arta încondeierii ouălor de Paști. Cei mici sunt ghidați de reprezentanții Studioului de Cercetare și Valorificare a Patrimoniului Cultural Imaterial „Andrei Tămăzlâcaru”.
Astfel, locuitorii și oaspeții capitalei pot merge în centrul orașului, împreună cu cei mici, pentru a admira figurinele expuse și a face poze.
Și în sectoarele urbei au fost amenajate decorațiuni luminoase, pentru ca oamenii să le poată admira, chiar în preajma locuințelor lor.
De asemenea, a fost conectat iluminatul decorativ stradal, care va funcționa până la începutul lunii mai, a.c.












