chisinau.md

Poliția a fost sesizată despre izbucnirea unui incendiu pe o stradă din sectorul Ciocana al capitalei, în jurul orei 20:20. La fața locului, oamenii legii au constatat că flăcările au cuprins parcarea adiacentă unui service auto, afectând un microbuz și patru autospeciale de ambulanță, unele dintre vehicule fiind grav deteriorate.

Potrivit investigațiilor preliminare, incendiul a izbucnit din zona microbuzului – un vehicul adus anterior la service pentru probleme electrice. Versiunea principală luată în calcul de anchetatori este un scurtcircuit electric.

Analiza imaginilor de pe camerele de supraveghere, coroborată cu declarațiile paznicului care asigura paza teritoriului, nu a evidențiat prezența unor persoane străine la locul incendiului. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.