Mai mulți consumatori din orașul Sângera vor fi afectați de întreruperi ale furnizării apei potabile marți, 17 martie 2026, în urma unor lucrări planificate.
Astfel, în intervalul 09:00–13:00, vor rămâne fără apă consumatorii de pe șoseaua Chișinăului și strada Tighina, nr. 6-8, din cauza lucrărilor executate de S.A. „Apă-Canal Chișinău”.
Totodată, în intervalul 09:00–16:00, consumatorii de pe strada Alba Iulia, la numerele 103, 97, 97/1 și 91, inclusiv fracțiile aferente, pot fi afectați de presiune scăzută a apei, ca urmare a deconectării energiei electrice în cadrul lucrărilor efectuate de Î.C.S. „Premier Energy Distribution”.
Apă-Canal Chișinău își cere scuze față de consumatorii afectați și asigură că echipele implicate vor depune toate eforturile pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp. Consumatorii sunt rugați să-și asigure o rezervă minimă de apă pentru perioada întreruperii.












