De Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, 300 de cetățeni cu necesități speciale din capitală au mers la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, unde au vizionat spectacolul teatral (Tache, Ianke și Cadâr). Evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, 3 decembrie și a fost organizat de Primăria Municipiului Chișinău. 

În cadrul evenimentului, viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, a reiterat că APL Chișinău atrage atenția comunității, de a fi alături de aceste persoane și de a le susține: pe stradă, în transportul public, la locul de muncă, la magazin, la traversarea străzii etc., pentru ca nimeni să nu se simtă izolat sau exclus social.

Totodată, Cutasevici a informat că municipalitatea desfășoară diverse acțiuni de ajutorare pentru fiecare categorie de persoane cu dizabilități, în vederea exercitării efective a dreptului acestor oameni la educație, protecție, asistenţă socială şi medicală, promovând măsuri adecvate, destinate persoanelor cu dizabilităţi, pentru a rămâne membri deplini ai societății.

În context, pe parcursul a 11 luni a anului 2022,  persoanele cu dizabilităţi, de la copii până la cei vârstnici, au beneficiat de diverse forme de asistenţă, inclusiv: ajutoare materiale, facilități în transportul public, pachete cu produse alimentare, asistență la domiciliu, asistență personală, asistență psihologică, servicii de reabilitare/recuperare (kinetoterapie), mijloacele ajutătoare tehnice şi protetico-ortopedice, servicii de protezare dentară gratuită, aparate auditive, consultații medicale oftalmologice, confecționarea ramelor pentru ochelari și a lentilelor speciale, cu deservire pe viață  (pentru membrii Asociației Nevăzătorilor din Moldova), suport familiilor care educă copii cu dezabilități din partea asociațiilor obștești și a fundațiilor de binefacere, care oferă cadouri de Crăciun și de Paște etc.

Mai mult, în perioada 17 – 18 septembrie 2022, Primăria Municipiului Chișinău, în parteneriat cu DGETS, DGPDC și Asociația părinților cu copii cu dizabilități mintale „Planeta Carității”, a organizat Festivalul de Creație Incluzivă „Moldova mea, leagăn de flori!”, ediția a III-a.  În cadrul evenimentului au fost organizate diverse activități cu implicarea copiilor cu dizabilități: master class-uri, expoziții de pictură, grafică și artă decorativă, activități literar-muzicale, coregrafice și competiții sportive.

De asemenea, pentru a facilita deplasarea persoanelor în scaun rulant, 349 de troleibuze din totalul de 434 de unități din dotarea Î.M. ,,Regia transport electric” dispun de rampă de acces pentru persoane cu dizabilități locomotorii.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.