Corneliu Pântea, Președinte PUN, CMC a declarat în cadrul emisiunii Alo Capitala că, dacă se va lucra intensiv timp de 24 de luni, Chișinăul va avea o sursă alternativă de apă potabilă.

Alesul local de câțiva ani se interesează despre soarta Minei Chișinău și vine cu proiecte de decizii pentru a porni mecanismul de lucru a acestei locații. Pe lângă faptul că CMC va putea salva vieți omenești de o eventuală catastrofă, mina va putea genera apă potabilă pentru ÎM Apă Canal Chișinău.

Astfel, municipiul  va acumula 12 mln. de lei în buget, în fiecare an datorită acestei surse.

Pântea a subliniat că sunt locuri unde nu s-a intervenit mai mult de 10 ani, iar unele zone din mina ajung să fie inundate până la 8 metri înălțime.

,,Deja, avem prima finanțare pentru proiectul bugetului 2022, astfel vom începe lucrările imediat de va fi votat. Am solicitat initial suma de 10 mln. de lei. Ulterior sunt 5 mln. lei până la rectificare, astfel în luna august 2022 intrăm în graficul de lucrari. ‘’

Totodată, conilierul local susține că scopul primordial al proiectului său este de a asigura și de a stopa surparea pereților pe perimetrul minei, declarând că este pusă în pericol viața oamenilor din sectorul Râșcani, unde locuiesc 160 000 de chișinăuieni.

În acest context, Corneliu Pântea a informat că  va fi desecată mina, din motiv că 65 % din mină este doar apă.

E de menționat faptul că, Pîntea este singurul consilier  care a militat pentru susținerea acestei inițiative. În același context, consilierul local spune că, înainte de a veni cu proiectul de decizie au fost chemați specialiști pentru verificarea minei, de aceea toate acțiunile sunt prevăzute văzându-se pe date științifice.

Ulterior, specialiștii au vorbit și despre alte servicii pe care mina le poate oferi locuitorilor orașului și turiștilor, astfel a apărut ideea deschiderii salinelor în interiorul minei. Consilierul relatează că specialiștii au remarcat că o asemenea locație nu este nici în Romania, fiind specificate mai multe caracteristici ale aerului, solului și adâncimii minei. Rezultă că necesitatea alocării bugetului este una cu perpectivă și  foarte importantă.

Vă amintim că, emisiunea ALo Capitala este o platformă unde se pun în discuție subiecte dedicate vieții capitalei și în fiecare zi de marți și vineri la ora 19.00, vor fi invitate în studiou persoane care au ce spune pentru a schimba destinul Chișinăului.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here