Dorin Recean, actualul consilier prezidențial pe lângă Președintele Republicii Moldova pe probleme de securitate, fost Ministru al Afacerilor Interne, a fost înaintat la funcția de Prim-Ministru al Republicii Moldova de către președintele țării Maia Sandu. Declarația a fost făcută astăzi, 10 februarie, de șefa statului în cadrul unui briefing de presă.

”Noul guvern are obligația de a mări viteza de curățare a corupției și nedreptății. Am avut consultări cu fracțiunile parlamentare. Astfel, am semnat decretul de al desemna candidat la funcția de premier al Republicii Moldova pe Dorin Recean”, a declarat președintele Sandu.

În același timp, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat că săptămâna viitoare, Dorin Recean este așteptat cu programul de guvernare.  ”În zilele următoare vom avea discuții cu colegii și cu Dorin Recean cu privire la prioritățile noastre și la agenda pentru perioada următoare. Îl așteptăm pe domnul Recean săptămâna viitoare cu programul de guvernare”, a menționat Igor Grosu.

Totodată, Dorin Recean a declarat că va purcede imediat la acțiuni.

Amintim că, cu câteva ore în urmă, în cadrul unui briefing de presă, premierul Natalia Gavrilița a anunțat că pleacă de la conducerea Guvernului.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.