Master class desfășurat în cadrul Forumului municipal al cadrelor didactice, organizat în perioada 20-21 august 2019.
Instituția: Şcoala Sportivă Specializată de Handbal nr. 2
Genericul: „Structura şi planificarea antrenamentului sportiv la handbal la sportivii de performanţa.”
Obiective:
Pe termen scurt.
Dezvoltarea unui curriculum la decizia Şcolii Sportive Specializate de Handbal nr. 2, care să se identifice cu necesităţile elevilor, a echipelor de nivel superior din municipiu cu posibilităţile de satisfacere a acestor opţiuni;
Asigurarea echipamentului sportiv şi a materialelor de practică sportivă în conformitate cu regulamentele ramurii de sport şi concurs;
Dezvoltarea interesului şi a motivaţiei pentru practicarea sportului de performanţă;
Pe termen lung.
Dezvoltarea bazei materiale existente prin însuşirea şi modernizarea acesteia, prin programul propriu la nivel naţional şi european;
Asigurarea accesului la informaţii, prin modernizarea reţelei informaţionale;
Formarea continuă de capacităţi şi competenţe la nivelul fiecărui cadru didactic, în vederea realizării unor specialişti capabili să facă faţă solicitărilor ce vor apărea în viitor;
Obţinerea de performanţe sportive notabile şi creşterea unor sportivi de mare performanţă care să duca în continuare ştafeta şi renumele Şcolii Sportive Specializate de Handbal nr. 2.














