Modernizarea porțiunii de trotuar din Calea Ieșilor

0
21

Porțiunea de trotuar din strada Calea Ieşilor, pe tronsonul str. Ion Creangă – intrarea principală din Parcul „Alunelul”, va fi reabilitată.

Astfel, modernizarea obiectivului presupune schimbarea asfaltului degradat cu dale de beton, amenajarea parcărilor și a pistei pentru bicicliști, pe o lungime de 500 metri de trotuar.

Primarul general, Ion Ceban, a menționat în cadrul inspecției pe teren că lucrările de modernizare a trotuarului vor începe astăzi și a solicitat preturii sectorului Buiucani să monitorizeze calitatea și termenele de execuție a proiectului.

Edilul a reiterat și despre necesitatea aplicării prevederilor noului regulament de desfășurare a activității de comerț, astfel ca zona din preajma trotuarului aflat în proces de reabilitare, să fie eliberată de punctele de comerț ambulant amplasate haotic.

În cadrul proiectului vor fi pavate celor două zone pietonale ale trotuarului, amenajate 2 parcări pentru biciclete și instalat mobilierului urban (bănci și coșuri de gunoi). Totodată, de-a lungul străzii vor fi amenajate parcări publice pentru automobile.

chisinau.md

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here