Primăria Chișinău a inițiat elaborarea programului municipal de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii în municipiul Chișinău, pentru anii 2023-2030, ca parte componentă a Strategiei de dezvoltare socio-economică și spațială durabilă a municipiului Chișinău.
Astfel, pentru dezvoltarea acestui sector, municipalitatea propune un instrument nou în acest sens – Programul municipal pilot „START-UP pentru TINERI ȘI MIGRANȚI”.
Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe la nivelul municipalității cu participarea reprezentanților partenerilor de dezvoltare și ai misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău, în vederea susținerii businessului mic și mijlociu.
Potrivit Primarului General, Ion Ceban intenția APL Chișinău este de a veni în sprijinul noilor antreprenori care au un plan de afaceri viabil, dar căruia îi lipsesc resursele (financiare, de spațiu sau antreprenoriale), cu un set de programe, instrumente, facilități care ar ajuta sectorul de referință la etapa de inițiere, lansare, formare și dezvoltare a afacerilor.
„Ne-am propus să avem o abordare sistemică în acest sens și să oferim instrumente care să se completeze și să asigure succesul unui proiect inițiat de către un antreprenor începător fie acesta: un tânăr antreprenor, un antreprenor migrant sau beneficiar al remitențelor, o femeie care se lansează în afaceri sau un refugiat care a format un parteneriat cu unul din beneficiarii eligibili ai programului”, a precizat Ion Ceban.
Programul pilot, „START-UP pentru TINERI ȘI MIGRANȚI”, care prevede componenta susținerii financiare este doar unul din instrumentele de suport pe care Primăria Chișinău și-l propune pentru implementare în dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii.
În acest context, municipalitatea vine cu inițiativa de a contribui la dezvoltarea acestui sector prin oferirea spațiilor municipale pentru crearea mai multor HUB-uri, incubatoare și acceleratoare de afaceri, în acest sens fiind deja identificate edificiile din str. Columna,143 (350,8 m²), str. Mihai Viteazul, 2 (201 m²), str. Armenească 45 (m².) (2544,0 m²) și Alba Iulia, 75 (9690,8 m²).












