Astăzi a fost inaugurată expoziția construcțiilor ilegale din Chișinău. Expoziția are scopul de a atrage atenția locuitorilor mun. Chișinău, dar în special Primăriei Municipiului Chișinău, la fenomenul construcțiilor ilegale, o problemă cronică care stă la baza mai multor nereguli și incomodități create pentru fiecare din noi. Anunțul a fost făcut de Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău.
„Cum putem să vorbim despre un oraș confortabil în condițiile în care el este total inconfortabil? Părinții se confruntă și se trezesc că nu au unde duce copii la grădinițe, nu au terenuri de joacă corespunzătoare la numărul de locatari. De ce: Pentru că așa se avizează proiectele de primărie, nu au suficiente locuri de parcare, de zone verzi nici nu mai vorbim, dar în schimb avem blocuri peste blocuri fără un confort minim necesar în preajmă.
De multe ori familiile din Chișinău, din neștiință, au ajuns în situații neplăcute și au fost mințite de unele companii de construcții, când au dat bani pentru locuințe în blocuri locative ilegale”, a menționat Zinaida Popa, vicepreședintele fracțiunii PAS din CMC
În acest sens, PAS Chișinău, invită toți locuitorii să vină și să vadă această expoziție ”și să înțeleagă cum acestea ne afectează confortul și siguranța”.












