„De zece ani luptăm pentru păstrarea sănătății femeilor în Republica Moldova. În toți acești ani nu am fost singuri în lupta noastră, ci am fost susținuți de mulți parteneri. Vreau să mulțumesc pe această cale Ministerului Sănătății al R. Moldova, organizațiilor internaționale, în special UNFPA și Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, societății civile, sectorului privat, liderilor de opinie și jurnaliștilor, instituțiilor medicale, tinerilor voluntari și tuturor celor care și-au unit eforturile pentru a elimina cancerul de col uterin. Suntem diferiți, dar luptăm pentru aceeași cauză, de a salva viața femeilor noastre”, spune șefa Unității de Coordonare a Implementării Screeningului de Col Uterin, Diana Valuța.
Cancerul de col uterin poate fi prevenit în proporție de 80 la sută prin vaccinare contra Virusului Papillomei Umane (HPV) în adolescență și testul citologic, efectuat o dată la trei ani, în perioada 25-61 de ani, gratuit la medicul de familie.
Pe parcursul Săptămânii de prevenire a cancerului de col uterin, organizată în perioada 17-23 ianuarie, vor fi desfășurate mai multe acțiuni de informare și sensibilizare publică, pentru a chema femeile să efectueze regulat testul citologic de prevenție și să-și păstreze sănătatea.
Campania „Păstrează sănătatea. Fă testul citologic” și Săptămâna de prevenire a cancerului de col uterin este organizată de Ministerul Sănătății al R. Moldova, Unitatea de Coordonare a Implementării Screeningului de Col Uterin, în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și alți parteneri.













