Primăria Municipiului Chișinău informează că echipele Î.M. AGSV au intervenit în peste 30 de adrese din sectoarele orașului, pentru înlăturarea situațiilor problematice provocate de vântul puternic din seara zilei de miercuri, 6 august 2025, iar lucrările în teren continuă.
În mai multe sectoare ale municipiului Chișinău, angajații întreprinderii au acționat pentru remedierea avarierilor provocate de arborii căzuți peste rețelele aeriene, au extras și evacuat arborii doborâți sau rupți de vijelie, precum și crengile rupte de rafalele puternice de vânt.
În câteva ore, angajații întreprinderii au intervenit în mai mult de 30 de locații din toate sectoarele orașului pentru a înlătura consecințele furtunii: arbori căzuți peste rețele aeriene, crengi rupte dar și trunchiuri doborâte de rafalele puternice de vânt.
Reamintim că pentru intervalul orar 13:00 – 22:00 al zilei de 6 august, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a instituit Cod Galben de instabilitate atmosferică, cu rafale de vânt de până la 17–22 m/s.












