În a patra zi de când în Chișinău au fost ajustat tarifele la transportul public, în oraş şi suburbii, au fost procurate peste 32 de mii de abonamente. Potrivit edilului capitalei, Ion Ceban, anterior se vindeau 3-4 mii de abonamente lunar.
Cele mai procurate abonamente au fost cele pentru 6 luni, după care cele pentru o lună și în final cele pentru 3 luni.
”În prezent s-a dat comandă pentru a fi tipărite încă 20 de mii de abonamente pentru perioada de 6 luni, acestea fiind la mare căutare. În această săptămână de către Direcția generală transport public şi căi de comunicaţie, vor fi transmise Direcției generale educație, tineret şi sport, circa 35 de mii de abonamente, pentru elevii claselor 1-4, după care vor fi repartizate la toate instituțiile educaționale și oferite elevilor, începând cu săptămâna viitoare. Pentru restul categoriilor care beneficiază de gratuități, la fel vor fi repartizate abonamentele prin intermediul Direcției generale asistenţă socială şi sănătate”, a menționat Ceban.
Potrivit lui, conform datelor prezentate, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul călătorilor cu transportul public a crescut cu 7 procente.
Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.