Elevii din municipiul Chișinău se odihnesc în prezent în cadrul a trei tabere constante: „Alunelul” din s. Bardar, Ialoveni (1500 de persoane), „Poienița Veselă” de la Dănceni (3300 de copii) și tabăra „Cireșarii” de la Vadul lui Vodă (1750 de copii). Pe parcursul vacanței mari în taberele constante enunțate se vor întrema 6550 de copii. În acest scop, din bugetul municipal sunt prevăzuți 20,6 milioane de lei.
Astfel, părinții interesați de bilete în taberele de odihnă pentru elevi, în perioada: 03-14 august 2022 – schimbul V și respectiv, 17-28 august 2022 – schimbul VI, se pot adresa în continuare la instituția de învățământ unde învață copilul, sau la Direcția Educație Tineret și Sport din sector.
În prezent, în taberele constante se odihnesc 1036 de copii. În total, de la începutul sezonului estival, în instituțiile menționate s-au odihnit 4146 persoane, inclusiv 6 cu statut de refugiat.
Cât privește activitatea centrelor extrașcolare în perioada estivală, e de menționat că în perioada 05.07-19.08.22, în 4 instituții de profil, sunt deschise centre de zi pentru copii din familiile dezavantajate și pentru cei cu statut de refugiat.
În schimbul:18-29 iulie 2022, instituția este frecventată de 503 beneficiari. Aceste centre sunt frecventate zilnic de până la 500 de beneficiari, inclusiv 100 de copii cu statut de refugiat.
Regimul de activitate al centrelor este: 09.00 – 16.00, iar copii beneficiază de program diversificat de activitate.












