Pe parcursul întrunirii de ieri, 12 martie, la care au participat 2100 de persoane, au fost înregistrate 6 informații cu privire la infracțiuni și incidente, fiind documentate 77 de persoane, dintre ei 24 fiind minori.

Potrivit Poliției, atât organizatorii, cât și participanții la manifestație au admis mai multe ilegalități, manifestate prin încălcarea activităților cotidiene și de business ale cetățenilor, blocarea traficului rutier pe trasee, ultragiere, agresiune și violență manifestată față de forțele de ordine.

”Cele patru alerte false cu bombă, efectuate de aceeași persoană, au fost calificate ca acțiuni de destabilizare, în scopul implicării forțelor polițienești suplimentare și tensionării  situației”, au menționat oamenii legii.

Totodată, Poliția precizează că a inițiat mai multe proceduri pe faptul blocării traficului rutier pe 5 drumuri naționale, unde  oamenii legii au intervenit la deblocarea traseelor pentru autospecialele cu regim prioritar de circulație; dar și pentru ignorarea cerințelor legale ale forțelor de ordine, manifestate prin comportament violent și agresiv față de polițiști, ultragiere și deteriorarea mijloacelor speciale din dotarea Poliției.

Deși Poliția a avertizat anterior despre obligativitatea respectării legislației și neadmiterea obiectelor interzise în timpul protestului, unii  participanți în timpul întrunirii au fost depistați cu arme (cuțite, pumnale, etc.), obiecte explozive și substanțe sau obiecte ce pot pune în pericol viața sau sănătatea oamenilor.

”Acțiunile organizatorilor și participanților la întrunire manifestate prin agresiune și nerespecarea legii, forțarea cordonului de polițiști și ultragierea oamenilor legii au condus la incidente soldate cu pagube materiale. În acest sens, vă informăm, că fiecare încălcare a legislației a fost documentată și va fi sancționată conform Codului Contravențional sau Penal”, comunică oamenii legii.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here