Prioritățile cetățenilor Republicii Moldova care locuiesc în Irlanda au fost discutate de președinții celor două țări

0
27

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat astăzi la telefon cu Președintele Irlandei, Michael D. Higgins.

Șeful statului i-a mulțumit omologului său pentru felicitările adresate cetățenilor Republicii Moldova cu prilejul votului istoric din 11 iulie, precum și pentru ajutorul acordat la asigurarea bunei desfășurări a procesului de vot pentru diaspora noastră din Irlanda.

Am ținut să menționez, în context, că legăturile strânse, care există între țările noastre, se datorează inclusiv comunității de cetățeni moldoveni care locuiesc în Irlanda”, a spus Președintele Maia Sandu.

Pornind inclusiv de la interesele acestei comunități, cei doi șefi de stat au trecut împreună în revistă prioritățile cooperării bilaterale dintre țările noastre.

Printre acestea se numără reluarea discuțiilor pe unele proiecte importante de acorduri, cum ar fi recunoașterea și conversiunea permiselor de conducere și a diplomelor de studii, facilitarea regimului de vize cu Irlanda, promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, colaborarea în domeniul turismului și cooperarea culturală.

De asemenea, Președinții Maia Sandu și Michael D. Higgins au discutat despre posibilitatea extinderii serviciilor companiilor avia low-cost irlandeze în țara noastră

moldpres.md

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here