Poliția s-a aflat la datorie și a asigurat ordinea și securitatea publică la întrunirea de ieri, 19 februarie, din centrul capitalei, la care au participat în jur de 3600 de persoane. În acest sens, în urma verificărilor de către inspectorii Agenției Naționale de Transport Auto (ANTA) în comun cu Poliția au fost constatate 91 de nereguli în procesul de transportare a pasagerilor.
De asemenea, organizatorii acțiunii de protest nu au respectat declarația prealabilă cu privire la locația desfășurării întrunirii, schimbându-și locația în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.
Oamenii legii au intervenit inclusiv la eliberarea unei benzi de circulație pentru autospecialele cu regim prioritar de circulație, în contextul în care a fost chemată de câteva ori ambulanța, iar medicii nu puteau ajunge la solicitanți.
Totodată, Poliția precizează că, pe parcursul întrunirii au fost întocmite 42 de procese verbale pentru contravenții ce atentează la ordinea și securitatea publică.
”Amintim că, participanții la întruniri trebuie să-și exercite dreptul la libera exprimare pe cale pașnică, să se conformeze indicațiilor oamenilor legii, restricțiilor impuse de autorități, să nu vină cu mesaje care instigă la agresiune, violență sau alt gen de acțiuni periculoase pentru siguranța cetățenilor”, susțin oamenii legii.