Pe șos. Hâncești, în zona sediului Televiziunii Naționale, pe tronsonul cuprins între str. Lech Kaczynski și Miorița, a fost reabilitată partea carosabilă și schimbate bordurile trotuarelor.
Primarul General, Ion Ceban, a mers în inspecție pe șantier, pentru a se asigura de calitatea lucrărilor executate.
Edilul a precizat că pe partea din fața Casei Radio se va interveni la anul, având în vedere că acolo trebuie schimbate rețelele. Totodată, pe strada Miorița a fost aplicat tratament bitumonos „Slurry Seal”, care va asigura o durată mai mare de exploatare drumului.
De asemenea, a fost asfaltat carosabilul pe șos. Hâncești, pe ambele părți, de la str. Sihastrului până la str. Miorița.
Primarul General a ținut să precizeze că a fost reabilitat și tronsonul de beton de pe șos. Hâncești, între str. Sihastrului și intrarea în orașul Ialoveni, cu o lungime de 3,4 km și 8 benzi de circulație, care reprezintă principala legătură între Chișinău și sudul țării.
Lucrările au presupus, frezarea părții carosabile, reparația dalelor degradate și colmatarea fisurilor. Aici a fost aplicat și marcajul rutier.












