Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut ieri o întrevedere cu Ambasadorul României, Daniel Ioniță.
În contextul discuției avute cu premierul României, Florin Cîțu, cei doi oficiali au planificat pregătirea ședinței comune a Guvernelor României și Republicii Moldova, care ar putea să se desfășoare deja în septembrie.
Tot în cadrul întâlnirii de ieri s-au stabilit etapele de pregătire a reluării și extinderii acordului interguvernamental pentru asistență tehnică nerambursabilă.
România este un susținător activ al modernizării țării noastre și relația are un potențial de dezvoltare enorm, din care vor câștiga toți cetățenii.














